Arhive pe etichete: paranoia

Viu sau…nu?

Standard

3710067003_6bd23ea624_m

Am auzit de curand despre un sidrom foarte interesant si pentru ca nu puteam baga mana in foc ca este adevar sau fictiune am folosit gugal la capacitatea maxima si cam asta am gasit.

Este denumit popular sindromul cadavrului ambulant sau mai stiinfic sindromul Cotard.

Cu ce se ocupa?Pai treaba merge cam asa…

Persoana afectata crede ca a murit si ca intreg corpul lui putrezeste, ca si-a pierdut sufletul sau un organ vital, uneori chiar sangele. Este un sindrom destul de periculos (asociat si cu paranoia culturala in anumite zone gen Haiti) deoarece victima se poate automutila pentru a demonstra ca a murit deja. S-au facut asocieri cu schizofrenia si tulburarile bipolare, dar poate aparea si in cazul unor leziuni ale creierului, in  depresiile psihice, in special la persoanele peste 60 de ani, alcoolism si foarte rar sifilisului sau leziunilor de lob parietal.In cazuri foarte rare, unele persoane se simt nemuritoare si au tentative de suicid.

Citește restul acestei intrări

A te droga sau nu…asta e intrebarea

Standard

images10

Am citit de curand pe un blog efecte, mituri blablabla-uri despre droguri.Nu vreau sa vorbesc din carti sau despre ce spune unul si altul.Vorbesc doar despre ce stiu eu foarte sigur,din surse mai mult decat sigure.

In primul rand ce da dependenta si ce nu:

In general tot ce este modificat chimic de catre om,va da dependenta.Asta este si obiectivul traficantilor…au nevoie de bani deci vor face ceva ca omul sa se intoarca pentru mai mult:

Care droguri sunt modificate de om?Asta stim cu totii:cocaina,heroina,toate genurile de pastile,prafuri si ce or mai fi, ca nu sunt experta in toata gama variata de droguri.Mai este si faimosul LSD,cel mai periculos pentru ca este printre cele mai puternice pastilute care te trimit sa canti tralala pe campii.LSD-ul a fost descoperit de catre un doctor,care mai apoi il administra puscariasilor cu intentia de ai aduce pe drumul cel bun.Cocaina,undeva pe al sfarsitul anilor 1800 era folosita in mai toate medicamentele,chiar si in siropurile de tuse pentru ca in doze mici avea un efect calmant.Sa nu mai vorbim de faimoasa Coca-Cola care a fost un succes nemaintalnit tocmai din cauza folosirii cocainei in compozitia sa.Asta pana cand s-a observat ca lumea prea cumpara siropuri de tuse si tot ce continea coca,si astfel a fost scoasa din circulatie si declarata ilegala.

Citește restul acestei intrări

CRIMINALI CELEBRI

Standard


Herbert MULLIN

Produs al unui mediu de puternică religiozitate, dusă până la obsesie, Herb a reuşit să surprindă pe toată lumea. Fusese unul din cei mai buni la învăţătură în şcoală şi atât el, cât si cel mai bun prieten al său, Dean Richardson, erau membri ai prestigioasei echipe de atleţi „Zeros” a scolii.
Ceea ce pare să fi determinat degenerarea mentală a lui Mullin a fost moartea lui Dean într-un accident de motocicletă, în iulie 1965. El a început să prezinte simptomele vizibile ale unui dezechilibru de tip schizofrenic – şi-a transformat dormitorul de acasă într-un altar pentru prietenul pierdut şi a rupt logodna cu prietena sa pentru că, spunea el, ar fi homosexual. S-a declarat un opozant conştient al înrolării iminente şi, la aniversarea a 21 de ani, în 1969, Herbert şi-a sărbătorit majoratul anunţându-şi familia uluită că pleacă în India să studieze religia.
Şederea într-un spital de boli nervoase, la sugestia părinţilor săi, nu a reuşit să-i atenueze ciudatele fixaţii şi, către sfârşitul anului, era clar că Mullin suferea de schizofrenie paranoidă. A început să folosească substanţe halucinogene si să audă voci în eter; este discutabilă legătura dintre aceste două activităţi, dar dependenţa sa din ce în ce mai puternică de narcotice n-avea cum să-l fi ajutat prea mult. În următorii doi ani, Herbert Mullin a fost internat si externat din diferite instituţii, pentru ca apoi să recidiveze si să fie internat într-o altă clinică. Una din consecinţele cele mai grave a fost că vocile pe care le auzea au început să-i ordone să ucidă.
Prima dată când Herb a îndeplinit aceste ordine a fost pe data de 13 octombrie 1972 . Se afla la volanul maşinii sale, când a trecut pe lângă un vagabond bătrân, identificat ulterior ca Lawrence White. Mullin s-a oprit, a coborât din maşină şi a ridicat capota, ca şi cum vehiculul s-ar fi stricat. Când „bătrânul Whitey” a ajuns în dreptul lui si, pus pe vorbă, s-a oferit să-1 ajute, Mullin l-a bătut cu un baston de baseball până când l-a omorât.
Marţi, 24 octombrie, el a înjunghiat-o mortal pe Mary Guilfoyle, studentă la un colegiu din campusul universitar Santa Cruz, i-a despicat trupul şi i-a scos maţele cu mâinile goale, lăsând ca resturile să fie ciugulite de vulturi. Şi încă mai auzea vocile, acele voci care nu încetau să-i ordone.
Uneori, glasurile erau diferite – nu cele care îi ordonau să ucidă, ci vocile oamenilor care îl implorau pe Herb să-i ucidă. Astfel că, în decembrie 1972, el a plecat si şi-a cumpărat o armă. La sfârşitul lunii următoare a împuşcat mortal cinci persoane într-o singură zi.
Herb le-a auzit în continuare, motiv pentru care a si declarat: „Satan intră în oameni si îi face să acţioneze altfel decât doresc”.
Pe data de 6 februarie 1973, Mullin a împuşcat mortal sase adolescenţi care îşi ridicaseră cortul lângă Parcul Naţional Cowell, din Santa Cruz. La mai puţin de o săptămână după aceea, vocile i-au cerut să-l împuşte pe Fred Perez, pe când lucra în grădina casei sale; ceea ce vocile nu i-au spus lui Herb a fost că o vecină se uita pe fereastră si că a anunţat poliţia.
La numai câteva minute după aceea, Mullin se afla în arest, iar apoi a recunoscut că a comis treisprezece crime .
La procesul său, care a avut loc la tribunalul districtual din Santa Cruz în iulie 1973, apărarea lui Herbert Mullin a susţinut – foarte rezonabil, am putea spune, că acuzatul nu era vinovat, din motive de iresponsabilitate; la urma urmelor, fusese diagnosticat cu schizofrenie paranoidă. În mod imoral, juraţii au decis că Mullin era, cel puţin după standarde juridice, responsabil de acţiunile sale si, deci, apt să se prezinte în faţa tribunalului.
În cele din urmă, a fost acuzat de zece cazuri de omucidere si găsit vinovat în două crime de gradul întâi şi opt crime de gradul doi. În prezent este încarcerat la închisoarea San Quentin, cu drept de eliberare condiţionată în 2025, când va avea 78 de ani.
În multe privinţe, Herb Miller este stereotipul ucigaşului psihopat „vizionar”. Motivaţia crimelor sale era faptul că el credea, într-adevăr, că vocile şi „mesajele telepatice” erau îndreptate spre el, ca salvator al lumii. Mullin credea că, prin uciderea unor oameni („micul dezastru”), putea preveni „marele dezastru” – un cutremur cataclismic, urmat de inundaţii uriaşe, care ar fi urmat să distrugă California.
Trăsătura cea mai alarmantă a acestei povesti, altfel tragic, este că Herbert Mullin prezentase simptome ale unei instabilităţi mentale serioase încă din tinereţe şi, măcar în parte, programul statului California pentru persoane cu dezechilibru mental este responsabil pentru faptul că un om, atât de evident iresponsabil, a fost lăsat a tât de mult timp fără o supraveghere de specialitate.

Un pat pentru totdeauna la spitalul de nebuni

Standard

Nu de putine ori spitalele de nebuni, au fost folosite de diferite regimuri ca mijloc de manipulare politica.Cei care deranjau in vre-un fel erau internati cu forta si nu se mai auzea niciodata nimic despre ei.Cu timpul probabil nici cei in cauza nu mai stiau nimic despre ei insusi.Este un adevar crud care totusi isi are loc in societatea noastra.In urmatoarele randuri va voi vorbi despre un faimos sanatoriu rus folosit pe vremea comunismului aproape strict in scopuri politice…

Aceasta cladire adapostea in vremurile sovietice spitalul de psihiatrie din Kazan, cu destinatie speciala, prevazut cu 1 000 de paturi. Peretii neobisnuit de grosi ai imobilului pastreaza memoria zecilor de mii de pacienti ai acestei institutii medicale, care a fost utilizata in scopuri represive de regimul comunist.
Unul din pacientii spitalului psihiatric din Kazan este Natalia Gorbanevskaia, care in anul 1968 a protestat in Piata Rosie impotriva invaziei sovietice in Cehoslovacia. Aici au fost „tratati” si Valeria Novodvorskaia, care s-a pronuntat impotriva regimului, precum si Viktor Ilin, cel care a incercat sa-l asasineze pe secretarul general CC al PCUS din anii ’70, Leondi Ilici Brejnev.

In timpul perestroikai, o delegatie suedeza a incercat sa gaseasca urme ale legendarului diplomat Raul Vallenberg, despre care se spune ca ar fi murit aici si nu intr-o celula de la Lubianka.

Tot aici si-a gasit moartea si amiralul Lev Galler, comandant al Flotei sovietice din Marea Baltica: in fisa medicala a acestuia, la cauza decesului, sta scris: dizenterie. A fost inmormantat, ca mai toti pacientii acestei institutii, in cimitirul Arsk din apropiere, dar rudele nu i-au putut gasi nici pana astazi mormantul.

Printre alti pacienti ai spitalului psihiatric din Kazan se numara si Nadejda Ivanova-Vasilieva, care se dadea drept printesa Anastasia Romanova, singura supravietuitoare a familiei ultimului tar rus, asasinata de bolsevici. A fost adusa aici dupa un interogatoriu dur la NKVD si n-a mai iesit niciodata din acest spital.

Cine era insa aceasta femeie cu un destin misterios? O schizofrenica ? Avea paranoia si suferea de dedublarea personalitatii?

Nimic din toate astea, afirma Ravil Valitov, care a fost medic-sef al spitalului psihiatric din Kazan, intre 1975-1996. Chiar daca femeia n-ar fi fost printesa Anastasia, ea provenea fara indoiala din familia imperiala rusa, sustine el. Aceasta cunostea in amanunt viata si obiceiurile familiei lui Nikolai al II-lea, ultimul tar rus. A scris in nenumarate randuri Casei Regale britanice, Casei Imperiale Romanov din strainatate, ducesei Anna Varubova. Cunostea la perfectie noua limbi straine.

Valitov declara ca, uneori, medicii au reusit sa induca in eroare autoritatile, pentru a-si salva pacientii de la inchisoare, punandu-le un diagnostic care ii facea iresponsabili pentru actele lor.

La sfarsitul anului 1941, la spitalul psihiatric din Kazan a fost adus un tanar care reusise sa fuga dintr-un lagar de concentrare german. Cand a fost intrebat despre tratamentul la care a fost supus, soldatul a spus ca detinutilor li se dadea mancare buna si ca nemtii nu-i tratau chiar rau. Pentru sinceritate, el a fost condamnat la moarte, dar chiar inainte de a fi impuscat medicii l-au declarat nebun. Dupa noua luni de tratament, tanarul a fost luat acasa de rude.

Viktor Ilin, omul care a atentat la viata lui Brejnev, a stat la spitalul de psihiatrie din Kazan circa 18 ani. In urma atacului asupra convoiului secretarului general al partidului comunist sovietic, murise soferul acestuia. Ilin a fost internat intr-o camera speciala si timp de 18 ani a vorbit doar cu personalul care il trata. In prezent este pensionar si locuieste la Sankt Petersburg.

Valitov sustine ca, in perioada in care el a fost medic-sef la spitalul din Kazan, doar 70 de pacienti din cei o mie cati se aflau aici erau persoane indezirabile regimului, restul fiind cu adevarat bolnavi psihic.

Cei mai multi dintre „politici” erau diagnosticati cu schizofrenie si tratati cu un neuroleptic numit haloperidol. Natalia Gorbanevskaia isi aminteste ca, dupa ce i se administra acest medicament, nu reusea sa citeasca nici macar doua randuri. Acest medicament era considerat ca facand parte din „artileria grea” impotriva disidentilor, iar cei carora li se administra se temeau sa nu se transforme in „legume”.

In recenta sa carte, „Psihiatria represiva”, medicul Valitov relateaza ca, in cazul multor pacienti indezirabili regimului, nu se punea nici un diagnostic si nu se prescria vreun tratament, ei resimtind influenta negativa a insusi faptului ca se gaseau intr-un spital de nebuni. Aveau un regim special: nu li se permitea sa paraseasca salonul, la intalnirile cu rudele trebuia sa asiste obligatoriu cineva din personal. Orice scriau – scrisori, jurnale, desene – era confiscat de medici si predat KGB-ului. Iar apelurile de salvare catre mai marii zilei – ONU sau organizatiile pentru drepturile omului din strainatate – erau anexate la istoria bolii.