Arhivele lunare: Octombrie 2008

O semnatura,va rog

Standard

Jurnalul National a pornit o campanie pentru ajutorarea copiilor autisti.

Exista in Romania,aparent, 30.000 de copii care sufera de de aceasta boala,spun aparent pentru ca in Romania autismul nu este recunoscut ca dizabilitate psihica si deci acesti copii nu sunt luati in evidenta.

Citește restul acestei intrări

CRIMINALI CELEBRI

Standard

Al doilea caz Ramaru

In timp ce la Bucuresti un intreg arsenal politienesc era angrenat in elucidarea odioaselor crime petrecute in 1971, un alt caz, la Brasov, identic ca desfasurare cu cel din Capitala, era preluat de Securitate.
Psihopatul sexual de la Brasov s-a trezit prins in intrigi tesute de serviciile secrete si a scapat nedovedit, din cauza scenariilor demne de un film din seria James Bond.
NEMTOAICA GISSELLE
Militia din Brasov se confrunta, in anii ’70, ’71, cu un caz de omor deosebit de grav si… sensibil. O nemtoaica, Gisselle, fusese gasita moarta, violata cu bestialitate. Victima fusese surprinsa intr-o zona laturalnica, lovita in cap si, foarte probabil, violata cand inca se zbatea intre viata si moarte. Anchetatorii erau debusolati. Fiind vorba de o turista straina, riscau un incident diplomatic. Cazul trebuia rezolvat cat mai repede, dar nu reuseau sa stabileasca anturajul victimei, lovindu-se de un zid… informativ.
NEVASTA DE AMBASADOR
Ca si cand lucrurile nu erau destul de complicate, a doua victima a fost sotia unui ambasador roman. Se intelege de la sine ce cazuse pe capul militienilor din Brasov si cam de la ce nivel se faceau presiuni. Asa a debutat „Actiunea Bradul”. Cum si in al doilea caz modul de operare era acelasi, s-a trecut la „perierea” violatorilor deosebit de agresivi, presupunandu-se ca unul dintre ei trecuse la „etapa” urmatoare, aceea de criminal – psihopat sexual. Care a lovit din nou. In acest alt treilea caz, victima era o tanara oarecare.
UNUL SAU DOI CRIMINALI?
Ce se intampla la Brasov nu putea scapa neobservat de catre autoritatile de la Bucuresti, care se confruntau cu un caz asemanator ca mod de operare, cazul Ramaru. Fotografiile de la locul faptei pareau copii la indigo. Era posibil sa fie acelasi criminal, care sa faca naveta intre cele doua orase? Diferentele conduceau la ipoteza ca ar fi doi, care actionau independent. Cel din Bucuresti isi alegea victimele dintre debarasoarele de la restaurante, pe care, in prealabil, le „puncta”: le afla orele de lucru si adresa, le urmarea cateva zile, apoi le astepta pe traseul lor spre casa, foarte aproape de locuinta acestora. Cel de la Brasov parea ca actioneaza la intamplare, ascuns in zone laturalnice.
BRUNETUL ATLETIC
A patra crima in Predeal si a treia in Bucuresti a adancit cumplitul mister. Anchetatorii din Bucuresti verificasera si ei cazurile mai vechi de viol si reclamatiile tentativelor de agresiune sexuala, ramase cu autor necunoscut, care ar fi probat „evolutia” unui psihopat sexual de la violator agresiv la criminal feroce. Aveau chiar si un portret-robot, facut in iunie 1970, cand un individ brunet, atletic, cu inaltime aproximativ de 1,75 metri, cu varsta pana in 30 de ani, violase o debarasoare de la Restaurantul Tusnad, in Cimitirul Sf.Vineri, dupa ce o lovise in cap si o intepase cu cutitul. La fel isi descrisesera agresorul o lucratoare de la bufetul Uranus si o debarasoare de la Restaurantul Vulcan, ambele agresate in 1970 si care cu greu au scapat cu viata.
INTERVINE SECURITATEA
Aceleasi semnalmente le ieseau in „carti” si judiciaristilor din Brasov. Doar ca ei aveau si un nume: Ursache. Ursache era cunoscut de judiciaristi ca violator in serie. Anchetat, acesta recunoaste initial crimele, apoi neaga. Probe directe nu erau. In acel moment de cumpana, datele problemei se schimba radical. De la Securitate se avanseaza ipoteza unei patimase povesti de spionaj, urmarire intre agenti si contraspioni, razbunari mascate in crime odioase. Gisselle, banuita de spionaj, fusese urmarita de ai nostri si… ce daca? Lucrurile se complicau ingrozitor.
FINALUL „ACTIUNII VULTURUL” AUTOR NECUNOSCUT
Pentru judiciaristii din Brasov, criminalul, indiferent cine ar fi fost, nu putea fi decat tot un psihopat sexual. Cu toata ancheta in paralel efectuata de ofiterii de securitate, crimele de la Brasov au ramas cu autor necunoscut. „Actiunea Bradul” a ramas pana astazi un mare mister.
„Actiunea Vulturul” (numita astfel dupa strada unde a fost gasita cea de a doua victima din Bucuresti), care debutase in aprilie 1971, s-a incheiat in 27 mai, fiind arestat Ion Ramaru , student la Facultatea de Medicina Veterinara, pe care il incriminau toate probele stranse in timpul anchetei.

CRIMINALI CELEBRI

Standard

Ramaru, vampirul din Bucuresti

Ramaru Ion este, de departe, cel mai sadic criminal in serie intalnit in analele Politiei Romane. El a comis nu mai putin de trei omoruri deosebit de grave, un omor calificat, sase tentative de omor, cinci violuri, o tentativa de viol, o talharie si trei furturi. Criminalul a actionat in Bucuresti in anii 1970 – 1971. Cazul Ramaru a starnit curiozitatea nu doar judiciaristilor, ci si multor psihologi si criminalisti. Reputatul comisar de politie Traian Tandin a scris chiar o carte despre odiosul criminal. Ramaru, supranumit „vampirul din Bucuresti”, a ramas, peste ani, cu reputatia celui mai sinistru criminal roman.
Nascut la Corabia, pe 12 octombrie 1946, Ion Ramaru si-a manifestat inclinatia spre infractiuni inca de la 18 ani.Atunci a fost condamnat pentru prima data pentru talharie.
In cea de-a doua jumatate a anului 1970 si primele luni ale anului 1971 o serie de crime, comise cu o cruzime greu de descris au zguduit Capitala. Un individ necunoscut ataca dupa miezul noptii femei singure, pe care le lovea cu un ciocan sau toporisca. Un alt element comun era faptul ca individiul actiona numai in noptile cu fenomene meteorologice deosebite : ninsoare, ploaie torentiala cu tunete si fulgere, furtuna si vant puternic, ger cumplit, ceata, pacla. Dupa cateva crime comise in circumstante similare, a devenit clar pentru judiciaristi ca era vorba despre un asasin in serie. Dupa un an de ancheta, cu ajutorul descrierilor facute de victimele care au avut norocul sa ramana in viata, pe 27 mai 1971, politistii au reusit sa-l prinda pe ucigas. In timpul anchetei, Ion Ramaru si-a recunoscut aproape tot „palmaresul” : 23 de infractiuni dintre cele mai grave. Cu toate acestea, a incercat sa-i convinga pe anchetatori ca este un om bolnav psihic, care nu poate raspunde pentru faptele sale. In acelasi timp, insa, incerca sa-i convinga pe anchetatori ca el este faptasul crimelor, de fiecare data insistand sa fie dus la locul in care a comis asasinatul. Momentul cel mai dificil atat pentru anchetatori, cat mai ales pentru victime, a fost cel al recunoasterii agresorului. Ramaru a fost asezat intr-un grup de persoane de aceeasi talie cu el si fizionomie asemanatoare. Inainte de intrarea in incapere a fiecarei victime, el isi fixa un alt loc in rand, la alegerea sa. Victimele care au fost lovite cu toporul in cap sau taiate cu cutitul, in momentul in care intrau in incapere si dadeau cu ochii de el incepeau pur si simplu sa tremure, desi nu mai erau in pericol. Ramaru credea ca a reusit sa demonstreze anchetatorilor ca este un individ care nu poate raspunde pentru faptele sale. A suferit un soc in momentul in care a citit materialul de urmarire penala. In cartea „Cazul Ramaru”, comisarul de politie Traian Tandin descrie cu lux de amanunte acel moment : „Ramaru l-a citit cu foarte mare atentie si, vazand ca expertii nu-l considerau, asa cum sperase el, iresponsabil, si-a schimbat brusc atitudinea si a spus : «Nu mai recunosc nimic din ceea ce v-am spus». In continuare, n-a mai raspuns nici la intrebarile avocatului”… Ramaru a fost condamnat la moarte. In momentul in care a fost citita sentinta, in sala de judecata a izbucnit un ropot de aplauze. Ramaru a facut recurs, insa Tribunalul Suprem a considerat ca sentinta trebuie sa ramana definitiva. „Vampirul din Bucuresti” a fost executat, prin impuscare, pe 23 octombrie 1971. Inaintea executiei, asa cum prevedea legea, criminalul a avut dreptul la o ultima dorinta. „Vreau sa traiesc” au fost ultimele cuvinte ale celui care, cu sange rece, a luat mai multe vieti.

CRIMINALI CELEBRI

Standard

Leonard LAKE  si Charles NG

Totul a început cu o arestare de rutină, în cursul unui furt dintr-un magazin, şi s-a încheiat prin dezvăluirea întregii istorii a unei serii de crime, torturi şi de sclavagism sexual.
Pe data de 2 iunie 1985, în San Francisco, s-a raportat că doi bărbaţi au furat o menghină dintr-un magazin de unelte. Unul dintre hoţi, despre care s-a afirmat că „semăna cu un chinez”, a reuşit să scape, dar tovarăşul său a fost prins şi arestat. La sediul poliţiei, bărbatul a afirmat că se numeşte Robin Scott Stapley. în cursul interogato­riului, el a scos din buzunar o capsulă, a înghiţit-o si a căzut imediat. La spital s-a confirmat că bărbatul fusese otrăvit cu cianură şi că, deşi mai prezenta încă semne slabe de viaţă, creierul său încetase să funcţioneze; patru zile mai târziu, aparatura care îl mai ţinea în viaţă a fost decuplată.
În acest timp, un control de rutină al amprentelor demonstrase că bărbatul nu era Robin Stapley, ci Leonard Lake, criminal cunoscut pentru pasiunea sa pentru sex şi activităţile sale paramilitare. O verificare a asociaţilor săi cunoscuţi a dus la identificarea tovarăşului său cu alură orientală, care participase la furtul din magazin, în persoana lui Charles Ng (se pronunţă „ing”), care deţinea, la rândul său, un cazier impresionant. Pe parcursul aceloraşi verificări de rutină, poliţia a aflat că exista si un Robert Stapley – acesta fusese dat dispărut cu câteva luni mai înainte. De fapt, un număr destul de mare de persoane cu care lucrase Leonard Lake fuseseră date dispărute, inclusiv Paul Cosner, proprietarul camionului pe care îl conducea atunci cînd a fost arestat.
Investigaţiile ulterioare au adus poliţia la ferma lui Lake din Wilseyville, Calaveras County, unde s-a constatat că Lake îşi construise un buncăr subteran, sub deal. Atât în această bizară cameră de tortură, cât si în casa propriu-zisă, experţii judiciari au descoperit nenumărate dovezi de viol, agresiune sexuală şi chiar crimă. Cărţi pornografice şi fotografii ale unor femei goale sau pe jumătate goale erau aruncate peste tot pe podea, iar patul plin de sânge fusese prevăzut cu chingi si cătuşe,
În apropierea buncărului, investigatorii au descoperit fragmente arse de oase si dinţi în număr mare, iar jurnalul ţinut de Leonard Lake conţinea mărturisiri despre dorinţa sa de a avea controlul total asupra femeilor; mai existau si videoca sete care îl prezentau pe Leonard Lake si pe asociatul său, Charles Ng, în timpul unor acte de teribilă degradare sexuală a victimelor lor. Pe lângă alte rămăşiţe arse, mai greu de distins, pe terenul proprietăţii au mai fost găsite cadavrele unui număr de sase victime neidentificate, alături de circa douăzeci şi două de kilograme de oase umane.
S-a emis imediat un mandat de arestare împotriva lui Charles Ng, pentru unsprezece acuzaţii de omucidere şi alte delicte mai puţin grave. La circa o lună de la incidentul cu furtul din magazin, care dusese la deschiderea anchetei, Ng şi-a făcut apariţia în Canada, unde a fost arestat în timpul unei alte tentative eşuate de furt, într-un magazin din Calgary; în timpul luptei cu unul din ofiţerii de pază, Ng a tras asupra acestuia, rănindu-l uşor.
A fost judecat pentru acuzaţia de tâlhărie, agravată de agresiune, a fost găsit vinovat si condamnat la patru ani si jumătate închisoare, în urma unei bătălii legislative care a durat şase ani, în septembrie 1991 Charles Ng a fost, în cele din urmă, extrădat în California.
Charles Chat Ng s-a născut în 1961, într-o familie prosperă, din clasa de mijloc, originară din Hong Kong si, după ce si-a manifestat natura rebelă, fiind exmatriculat din câteva scoli locale, a fost trimis să-şi desăvîrsească educaţia în Anglia, la Liceul de Filologie cu internat din Bentham. La optsprezece ani, el a emigrat în Statele Unite si şi-a pierdut vremea prin California, înainte de a se înrola în Marină, în 1979.
Doi ani mai târziu, Charles Ng a fost arestat, după ce furase, după bunul plac, un mic arsenal de arme şi explozivi din dotarea armatei, într-un fel sau altul, a reuşit să scape de sub arest şi, în timp ce se afla sub urmărire, s-a întîlnit cu fostul soldat din marină, Leonard Lake.
Este greu de spus de ce, sau în ce moment anume, Ng a început să sufere de obsesia torturii sexuale. Colegii de şcoală din Anglia îşi amintesc că era în permanenţă interesat de artele marţiale, dar dorinţele sale sadico-sexuale, de a cauza durere si moarte, par să se fi dezvoltat după asocierea sa cu Leonard Lake. Este posibil ca, asemenea altor cupluri de ucigaşi, Lake şi Ng, nişte degeneraţi, dacă îi privim separat, să-si fi combinat personalităţile pentru a alcătui un criminal brutal. Este o situaţie pe care psihologii o numesc Gestalt, în care „întregul astfel obţinut este mai puternic decât suma părţilor sale”. Un singur lucru este cert.     Probele care au fost prezentate la procesul lui Charles Ng în aprilie 1992 – au fost, dintre cele mai înspăimântătoare şi cele mai sadice discutate vreodată într-un tribunal american. Ng însuşi i-a spus odată unui prieten: „Să le auzi cum ţipă; câteodată trebuie să le pun căluş în gură, pentru că ţipă atât de tare încât nu mă pot auzi când vorbesc”.