Si cum sa ne facem bine…

Standard

Nu vreau sa va plictisesc prea mult dar as vrea totusi sa va dau niste informatii si despre principalele metode de terapie folosite in acest domeniu cum ar fi…:

Terapia medicamentoasă modernă în psihiatrie îşi are debutul în anul 1952, o dată cu introducerea primului antipsihotic – clorpromazina – în tratamentul schizofreniei. Iniţial, cele mai folosite medicamente psihotrope, denumite ulterior „neuroleptice”, aparţineau grupului fenotiazinelor.În 1992 s-a introdus în terapeutică primul neuroleptic „atipic”, risperidon, mult mai bine tolerat şi cu mai puţine efecte adverse decât antipsihoticele din prima generaţie. Substanţele neuroleptice reduc în mod substanţial intensitatea stărilor delirante, şi confuzia mintală. Întru cât pot combate stările de agitaţie, sunt folosite şi în tratamentul fazelor de excitaţie maniacală din evoluţia psihozelor maniaco-depresive sau în tratamentul psihozelor organice.


În afara efectelor terapeutice, medicamentele neuroleptice produc şi o serie de manifestări adverse secundare. Foarte gravă este diskinezia tardivă, care constă în mişcări involuntare

În tratamentul stărilor anxioase, inclusiv cele de panică, neliniştei provocată de stress se folosesc substanţele zise „tranchilizante”, în special cele din grupul benzodiazepinelor (diazepam, bromazepam etc.)

Substanţe stimulante de tip amfetamină sunt utilizate în tratamentul sindromului excito-motor cu deficit de atenţie la copii şi adolescenţi, precum şi în tratamentul narcolepsiei.

Mijloace fizice şi chirurgicale

  • Terapia de şoc sau convulsivantă. În 1933 psihiatrul polonez Manfred Sakel foloseşte şocul hipoglicemic indus prin administrarea unor doze mari de insulina („Cura lui Sakel” sau „Şocul insulinic”) în tratamentul unor stări psihotice. Pornind de la ipoteza, de altfel falsă, a existenţei unui antagonism între epilepsie si schizofrenie, psihiatrul maghiar Ladislas J. von Meduna (1935) reuşeşte să producă la bolnavi schizofrenici crize convulsive generalizate în urma injectării intra-venoase de Cardiazol (Pentetrazol), cu care obţine ameliorarea unor manifestări psihotice majore. O dată cu introducerea neurolepticelor, aceste două metode terapeutice nu se mai folosesc. Terapia convulsivantă electrică sau „Electroşocul” a fost introdusă în tratamentul psihozelor de către psihiatrii italieni Ugo Cerletti şi Lucio Bini în anul 1938. Prin aplicarea unui curent electric între doi electrozi aplicaţi pe cutia craniana, se declanşează o criză convulsivă analoagă celei epileptice. În prezent, această metodă este încă folosită, la pacienţi narcotizaţi şi după administrarea unor relaxante musculare (pancuronium, suxametonium), cu indicaţie limitată în depresiile grave şi în stările catatonice din cursul schizofreniei, care nu răspund la terapia psihotropă specifică.
  • Psihochirurgia este o metodă invazivă iniţiată de Egas Moniz (1936) în tratamentul tulburărilor psihice grave, prin care se întrerupeau bilateral proiecţiile talamusului în cortexul prefrontal („lobotomie” sau „leucotomie prefrontală”). În prezent acest procedeu nu mai este folosit, în cazuri extrem de rare se utilizează tehnici stereotactice prin care se coagulează termic anumiţi nuclei din talamus („talamotomie”) sau în sistemul limbic („cingulotomie”). Indicaţii majore sunt constituite de stările anxioase grave, paranoia, agresivitatea, care nu sunt influenţate de terapia medicamentoasă.

Psihoterapia

Progresele substanţiale înregistrate în ştiinţele comportamentului au dat naştere la diverse forme de psihoterapie, care s-au demonstrat eficace, în studii controlate, în reducerea sau eliminarea multor stări psihopatologice.. Intervenţia psihoterapeutică, practicată de medici psihiatri sau de psihologi cu o calificare corespunzătoare, este ghidată de mecanismele presupuse a fi implicate în starea de sănătate şi boală. În funcţie de aceste mecanisme se deosebesc mai multe orientări psihoterapeutice:

Psihoterapia poate fi „individuală”, „în grup”, în care pacientul este inserat într-un grup terapeutic, şi „de grup”, în care obiectul intervenţiei îl constituie grupul social de care aparţine pacientul, de ex. cuplu, familie etc. De menţionat este şi psihoterapia de scurtă durată în situaţii de criză (tentative de sinucidere, moartea unei persoane iubite etc.). În unele cazuri, intervenţiile psihoterapeutice pot fi întregite cu tratamente psihofarmacologice, în scopul maximalizării eficacităţii celor două procedee reunite.

In linii mari sunt lucruri pe care cu totii le-am auzit,filmele horror si psihologice abunda in povesti cu sanatorii si cu tot felul de metode, care mai de care mai barbare aplicate pacientilor…exista multa fictiune insa nu uitati….orice poveste are un sambure de adevar…va urma…


One response »

  1. Şi mie îmi place cât de cât medicina. Până la un punct. Aştept articolele care le vei scrie după începerea facultăţii. Şi poze pentru cei mai slabi de înger.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s