Domnisoara D.

Nu de putine ori spitalele de nebuni, au fost folosite de diferite regimuri ca mijloc de manipulare politica.Cei care deranjau in vre-un fel erau internati cu forta si nu se mai auzea niciodata nimic despre ei.Cu timpul probabil nici cei in cauza nu mai stiau nimic despre ei insusi.Este un adevar crud care totusi isi are loc in societatea noastra.In urmatoarele randuri va voi vorbi despre un faimos sanatoriu rus folosit pe vremea comunismului aproape strict in scopuri politice…

Aceasta cladire adapostea in vremurile sovietice spitalul de psihiatrie din Kazan, cu destinatie speciala, prevazut cu 1 000 de paturi. Peretii neobisnuit de grosi ai imobilului pastreaza memoria zecilor de mii de pacienti ai acestei institutii medicale, care a fost utilizata in scopuri represive de regimul comunist.
Unul din pacientii spitalului psihiatric din Kazan este Natalia Gorbanevskaia, care in anul 1968 a protestat in Piata Rosie impotriva invaziei sovietice in Cehoslovacia. Aici au fost “tratati” si Valeria Novodvorskaia, care s-a pronuntat impotriva regimului, precum si Viktor Ilin, cel care a incercat sa-l asasineze pe secretarul general CC al PCUS din anii ‘70, Leondi Ilici Brejnev.

In timpul perestroikai, o delegatie suedeza a incercat sa gaseasca urme ale legendarului diplomat Raul Vallenberg, despre care se spune ca ar fi murit aici si nu intr-o celula de la Lubianka.

Tot aici si-a gasit moartea si amiralul Lev Galler, comandant al Flotei sovietice din Marea Baltica: in fisa medicala a acestuia, la cauza decesului, sta scris: dizenterie. A fost inmormantat, ca mai toti pacientii acestei institutii, in cimitirul Arsk din apropiere, dar rudele nu i-au putut gasi nici pana astazi mormantul.

Printre alti pacienti ai spitalului psihiatric din Kazan se numara si Nadejda Ivanova-Vasilieva, care se dadea drept printesa Anastasia Romanova, singura supravietuitoare a familiei ultimului tar rus, asasinata de bolsevici. A fost adusa aici dupa un interogatoriu dur la NKVD si n-a mai iesit niciodata din acest spital.

Cine era insa aceasta femeie cu un destin misterios? O schizofrenica ? Avea paranoia si suferea de dedublarea personalitatii?

Nimic din toate astea, afirma Ravil Valitov, care a fost medic-sef al spitalului psihiatric din Kazan, intre 1975-1996. Chiar daca femeia n-ar fi fost printesa Anastasia, ea provenea fara indoiala din familia imperiala rusa, sustine el. Aceasta cunostea in amanunt viata si obiceiurile familiei lui Nikolai al II-lea, ultimul tar rus. A scris in nenumarate randuri Casei Regale britanice, Casei Imperiale Romanov din strainatate, ducesei Anna Varubova. Cunostea la perfectie noua limbi straine.

Valitov declara ca, uneori, medicii au reusit sa induca in eroare autoritatile, pentru a-si salva pacientii de la inchisoare, punandu-le un diagnostic care ii facea iresponsabili pentru actele lor.

La sfarsitul anului 1941, la spitalul psihiatric din Kazan a fost adus un tanar care reusise sa fuga dintr-un lagar de concentrare german. Cand a fost intrebat despre tratamentul la care a fost supus, soldatul a spus ca detinutilor li se dadea mancare buna si ca nemtii nu-i tratau chiar rau. Pentru sinceritate, el a fost condamnat la moarte, dar chiar inainte de a fi impuscat medicii l-au declarat nebun. Dupa noua luni de tratament, tanarul a fost luat acasa de rude.

Viktor Ilin, omul care a atentat la viata lui Brejnev, a stat la spitalul de psihiatrie din Kazan circa 18 ani. In urma atacului asupra convoiului secretarului general al partidului comunist sovietic, murise soferul acestuia. Ilin a fost internat intr-o camera speciala si timp de 18 ani a vorbit doar cu personalul care il trata. In prezent este pensionar si locuieste la Sankt Petersburg.

Valitov sustine ca, in perioada in care el a fost medic-sef la spitalul din Kazan, doar 70 de pacienti din cei o mie cati se aflau aici erau persoane indezirabile regimului, restul fiind cu adevarat bolnavi psihic.

Cei mai multi dintre “politici” erau diagnosticati cu schizofrenie si tratati cu un neuroleptic numit haloperidol. Natalia Gorbanevskaia isi aminteste ca, dupa ce i se administra acest medicament, nu reusea sa citeasca nici macar doua randuri. Acest medicament era considerat ca facand parte din “artileria grea” impotriva disidentilor, iar cei carora li se administra se temeau sa nu se transforme in “legume”.

In recenta sa carte, “Psihiatria represiva”, medicul Valitov relateaza ca, in cazul multor pacienti indezirabili regimului, nu se punea nici un diagnostic si nu se prescria vreun tratament, ei resimtind influenta negativa a insusi faptului ca se gaseau intr-un spital de nebuni. Aveau un regim special: nu li se permitea sa paraseasca salonul, la intalnirile cu rudele trebuia sa asiste obligatoriu cineva din personal. Orice scriau – scrisori, jurnale, desene – era confiscat de medici si predat KGB-ului. Iar apelurile de salvare catre mai marii zilei – ONU sau organizatiile pentru drepturile omului din strainatate – erau anexate la istoria bolii.